februarie 11, 2015

Când solidaritatea și logica sunt impuse de bani.

Sincer, eu tot vreau să scriu despre altceva pe acest blog, dar cred că este singurul site, blog, ziar, etc., în care o altă problemă primează in fața scandalului Udrea&Videanu și a situației din Ucraina. Unele publicații, comunicatele de presă ale Kronoșpanului, anumite declarații din social-media, mă fac sa revin și să revin la același subiect: Scandalul Kronoșpan.

Încă nu sunt decis cu ce anume să încep, dar o să încep cu lucrurile slabe. De vreo 2 săptămâni am primit pe facebook, "a friend request" de la Legalitate Moralitate . Un nume menit să inalțe și să trezească demnitatea și onoarea românilor. Convins de-a lungul timpului că a alege un nume bun pentru ceva, nu înseamnă neapărat că acel ceva este bun, am refuzat.
Au urmat aproximativ 5-6 cereri consecutive, rămase fara sorți de îzbândă. Și alte persoane din jurul meu au primit astfel de invitații, obsesive la un moment dat. Prietene, când cineva te refuză nu o dată, nu de două ori, ci de la trei ori în sus, și tu tot încerci, scuză-mă dar ai o problemă de integrare în societate, de a fi integrat în societate, și de a accepta un refuz. E vorba de Onoare și Demnitate, domnule Legalitate Moralitate.

Acesta a început prin a aduce atacuri virulente, cu un text de joasă speță, prost gust și greșeli gramaticale din ciclul primar. Sunt de părere, că pentru a te implica într-o chestiune, trebuie să ai habar de tot ce inconjoara în aceea problemă. Și asta începe de la a scrie corect atât gramatical cât și literar. ATENȚIE: vreun se scrie legat nu "vre-un". Si propoziția: "... se le trimitem Stefanita si Fagarasanul sa-i lumineze si pe ei?" ai cam uitat un "pe" sau eventual "să-i trimitem pe ..." În fine, chestiuni elementare de clasa a II-a. Și mai sunt exemple pe pagina domniei sale, dar nu vreau să fiu rău și să mai scriu, căci e posibil să-mi preia tot articolul, cei de la Garda Gramaticii de Fier.



Legalitate Moralitate care atacă murdar și imoral. Oare cine o fi acest personaj? Oare plouă la Băicoi ?  Oare cine stă în spatele acestui profil de facebook? Oare pisicuțele ar cumpăra Whiskas? Oare ce a fost prima dată, blocurile sau Kronoșpanul? Oare ai auzit de respect în a scrie, fie el în ironie, pamflet, can-can, editoriale, etc ? Oare ce telefon ai și cât a costat? E de firmă? Deci ai telefon de firmă? Stai liniștit că nu te acuz pentru asta, cum ai făcut-o tu, cu o poșetă. Oare știu cine ești? Oare.. ?

Acum mi-a venit în minte o idee, cum că inteligența nu duce neapărat la lucruri bune. Mă rog, nu este cazul acestui personaj, dar o zic acum, pentru că o să o preiau mai târziu în acest articol.

O să continui cu protestul angajaților Kronoșpan, adresat autorităților locale, de a lua măsuri cu privire la situația din Sebeș. Spun că ar fi în pericol să-și piardă locurile de muncă, și îi ințeleg. Deși, dacă mă gândesc mai bine, înseamnă că sunt temeiuri pentru această problemă, nu? Mă repet, este dreptul lor de a protesta, drept garantat de Constituția României, prevăzut la art.30, alineatul (1). "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile."

În data de 2 februarie a.c., SC Kronospan SA a dat publicității un comunicat de presă în care, anunță că angajații companiei ar dori sa iasă in stradă, pentru a-și proteja locurile de muncă, deși declară prin vocea Directorului Tehnic - d-ul Adrian Băcilă că se poate ajunge la un război civil și compania nu dorește acest lucru. Sursă: http://www.ziarulunirea.ro/angajatii-kronospan-sebes-anunta-proteste-de-amploare-vom-cere-sa-fie-scosi-din-tara-toti-mincinosii-manipulatorii-de-informatii-false-si-politicienii-corupti-310183.html

În data de 3 februarie a.c., aflăm din ziarul de casă al companiei, http://monitorulab.ro/angajatii-kronospan-ies-in-strada-satui-de-minciunile-protestatarilor/ că aceștia au depus la primărie, o adresă prin care notifică edilii locali, că vor ieși în stradă împotriva minciunilor protestatarilor. De reținut ca firma are contracte de colaborare cu peste - ATENȚIE - 4.000 de firme din zona (nu din țară, ci din zonă). Interesant.

 

Reprezentanții angajaților îi puteți vedea în imaginea de mai sus. Ok. Revin și mă întreb, cam căt durează să dai in judecată 2.000 de oameni ? Adică Organizatia Civică Sebeș .

În data de 6 februarie a.c., reprezentanții companiei, au adresat o scrisoare deschisă, mai multor persoane publice și politice din județ, în care reclamă faptul cum că prin declarațiile lor sau prin neimplicarea acestora, riscă să își piardă locurile de muncă. http://monitorulab.ro/kronospan-angajati-au-transmis-o-scrisoare-deschisa-autoritatilor-si-politicienilor/


În data de 11 februarie a.c., reprezentanții angajaților anunță printr-un comunicat de presă, că vor demara ample acțiuni de protest in Municipiul Sebeș. Prima astfel de acțiune, va avea loc joi, 12.02.2015, în Parcul Primăriei, între orele 11.00-12.00. De asemenea, tocmai pentru a evita un așa zis "război civil", aceștia au depus la primărie o adresă în care cer aprobarea de protest în fiecare duminică din luna martie, la orele 14.00. Adică exact aceeași zi, aceeași ora cu manifestatiile antipoluare. Pam pam.

Aceștia vor chema peste 10.000 de colaboratori din toată țara (nu sunt mulți, gandiți-vă la 4.000 de firme colaboratoare numai din zonă, reiese 2,5 angajati de la fiecare firmă contractoare), împreuna cu 5.000 de utilaje de exploatare a lemnului și camioane de transport. Adică camioanele alea de transport ilegal ce circulă noaptea? Domnilor, voi nu ascundeți hoția, voi ne-o trântiți în nas. 

Și asta se numește solidaritate financiară. Acei colaboratori vin pentru bani, pentru că ar pierde financiar. Dar o astfel de solidaritate e mai "legală și mai morală" decât solidaritatea celor din Spania, Canada, Germania, Deva, Hațeg, Câmpeni,  Alba Iulia, Cugir, Cluj-Napoca, Reghin s.a.m.d.
De asemenea, vor aștepta protestatarii anti-poluare, în fiecare duminică cu pâine și sare, plus un vas de ciorbă, la sediul Companiei, unde le vor deschide larggg porțile. Nu degeaba se spune că românul îi ospitalier. http://www.ziarulunirea.ro/angajatii-kronospan-sebes-anunta-proteste-de-amploare-vom-cere-sa-fie-scosi-din-tara-toti-mincinosii-manipulatorii-de-informatii-false-si-politicienii-corupti-310183.html

Atenție la reprezentanți: Unde sunt cei din comunicatul din data de 3 februarie? Ei, ei...

Va urma...


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Într-o țară...

" Iubesc istoria României cu o ură grea. Trecutul României nu mă flatează deloc şi nici nu sunt prea mândru de strămoşii mei lipsiţi de...